Tot legat de IT în România, înainte de ’89, câte ceva despre storage. Precum ziceam, am inceput prin 1983 cu cartele perforate. Cam așa arătau:
O cartelă era o linie de cod sau de date. Noi, copii, încercam sa scriem pe ele “HAI STEAUA” sau alte prostioare cu litere mari, din perforațiile alea.
Prin 1986, la Clubul Copiilor au apărut calculatoare personale HC-85 (clona de ZX Spectrum) plus casetofon. Programele se încărcau de pe casete audio, care puteau fi folosite si la scris date sau copiat software. Casetele se derulau cu creionul ca sa poată fi folosit casetofonul de altcineva in timpul asta. Încărcatul programelor era un hit-and-miss, depindea de calitatea audio, de casetofon samd. Plus ca era foarte slow, ca si ordin de marime, se incarcau 32KB de date sau cod (in general jocuri) in aproximativ 5 minute. Casetele cu jocuri erau piratate (nu originale) și le vindeau diverși băieți deștepți care aveau casetofon dublu caset pe care se puteau copia. Așa ceva:
Înainte sa ajung la primele floppy-disk, am folosit, pe Felix-C-256 hard-drives. Astea erau ceva cilindric (de fapt tronconic) cat o oala de sarmale si unitatea era cat o mașina de spălat.
Prin 1986-1987, primele floppy-disks pe care le-am folosit erau de 8 inch, ulterior am folosit si de 5.25 inch. Erau really floppy, nu rigide cum au aparut ulterior cele de 3.5 inch. Poza din Wikipedia:
De primul hard-disk intr-un IBM-PC (primul folosit de mine) am povestit in IT în România, înainte de ’89.