Categories
health

Dacă vrei să traiești mult și bine

Continuând să mă instruiesc privitor la nutriție, sănătate, fericire și din astea cu viața, am ajuns și la cartea Outlive: The Science and Art of Longevity de Peter Attia MD (site oficial și link la kindle ebook)

Autorul are o perspectivă interesanta, pe de o parte din punctul de vedere al unui (fost) medic, pe de altă parte din punctul de vedere al unui analist financiar de risc (adică statistică). Și pentru că studiile asupra a mii de persoane care au trăit peste 100 de ani nu au gasit legături foarte clare între acestea sau ceva reguli clare de urmat, a hotărât să atace problema din alt unghi și anume care sunt cauzele cele mai probabile ale deceselor la persoane peste 40-50 de ani si cum ar putea fi acestea minimizate.

Așa că arată cum sa faci sport (exagerat de mult după părerea mea), cum să te ferești de bolile cardio-vasculare, cum să sa abordezi bolile metabolice (obezitate, ficat gras, diabet, hipertensiune) prin nutriție și fasting, cum să dormi bine, cum să fii sănătos mental. Are și capitole speciale despre cancer si Alzheimer.

În unele cazuri cam face reclama la clinica lui de longevitate, dar nah, dacă esti în USA și ai bani, poate merită să îi faci o vizită.

Mi-a mai plăcut și că am găsit, pentru prima dată, o critică pertinentă a dietei ketogenice și a postului negru îndelungat. Pe scurt, potențialele probleme ar fi, mai ales după 40-50 de ani:

  • grăsimile pe care le ingerezi în loc de carbohidrați ar putea crește riscul cardiovascular (soluția? mai multe grăsimi “de calitate”, cum ar fi avocado, nuci, pește gras și mai puțină carne rosie)
  • posibila pierdere în masă musculară (de aceea trebuie cuplat cu antrenamente fizice de forță, la orice vârstă)
  • dacă intentionezi să scazi mai mult în greutate, după “șocul” inițial în care pierzi 5-10 kilograme într-o lună, te cam plafonezi și atunci trebuie să începi sa evaluezi un pic cam câte calorii bagi in tine, adică nu e chiar “oricât” cum zice la dieta keto
  • la postul negru pe termen lung, posibilă scădere temporara a imunității

Acestea fiind spuse, eu sunt în continuare un adept al keto+intermittent fasting, doar că, unu, trebuie procedat cu grijă și doi, nu e pentru oricine.

Cel mai puternic “medicament” pentru longevitate este exercițiul fizic, argumentează Peter Attia, apoi nutriția (ce, când si cât mâncăm), apoi somnul bun. Și desigur, sanatatea emoționala. In fond, dacă ești nefericit, de ce ți-ai dori sa traiești mult?

Câteva video-uri care suplimenteaza cartea pot fi gasite aici.

Pe alocuri, cartea este greoaie, cu multe detalii medicale potrivite mai mult pentru profesioniști (medici), dar, per total, o recomand 100% oricui interesat de subiect.